Postări

Recenzie O mare de lacrimi de Ruta Sepetys

Imagine
Acum câteva zile, mai exact pe 30 ianuarie, s-au împlinit 74 ani de la cel mai mare carnagiu din istoria maritimă. In acest dezastru maritim au murit aproape 9500 de persoane după ce nava germană Wilhelm Gustloff a fost torpilată, în Marea Baltică, de un submarin rus. Rușii spărseseră liniile de apărare ale nemților și ajunseseră în estul golfului Danzig, rupând Prusia de restul Germaniei. Mii se refugiați și de militari răniți au fost înghesuiți în portul Gotenhafen, singura lor scăpare fiind fuga pe mare. Al Doilea Război Mondial a lăsat în urma lui multă durere. Ruta Sepetys este o autoare pe care am descoperit-o de puțin timp și pot spune că te ține în suspans până la final. Ieri, am terminat de citit “O mare de lacrimi”, care are ca subiect acest episod zguduitor petrecut la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Întâmplarea face să citesc această carte fix acum când se împlinesc 74 ani de la acel eveniment. Este o carte de ficțiune istorică și este al doilea roman al au

O crima pe Via Appia de Steven Saylor

Imagine
Titlul original: A Murder on the Appian Way Editura: ALL Autor: Steven Saylor Numar pagini: 516 Traducator: Teodor Fleșeru Anul apariției: 2010 Eram în vacanța de vară, aveam 14 ani și mă uităm prin biblioteca bunicilor mei. Erau vreo 30 de volume vechi și ochii mi-au sărit pe 2 realizări literare despre formarea orașului Roma, legenda lupoaicei și a celor 2 frați Romulus și Remus. De atunci, am căutat să citesc cât mai multe despre Imperiul Roman și despre dușmanii de moarte ai Romei, printre care s-a numărat și Hanibal, mândria Cartaginei - fost un oraș antic în Nordul Africii, localizat în partea estică a actualului liman al Tunisului, în prezent un cartier al orașului modern Tunis din Tunisia. Hanibal a trecut cu elefanții prin munții Alpi și a dus războaie de cucerire prin tot Imperiul Roman și al aliaților lui, fiind foarte aproape să cotropească orașul Roma, dar indecizia lui de a trece orasul prin foc și sabie, le-a oferit timp romanilor să se regrupeze. Scipio Africa

Nemira are newsletter pe Whatsapp

Imagine
Nemira face un pas important în privința comunicării cu românii care sunt înnebuniți după lectură. Cei de la această editură s-au inspirat de la Social Smarts și în fiecare joi poți să primești direct pe telefonul tău mobil informații despre articole și noutăți din lumea cărților, recomandări și sugestii de lectură. Alexandru Negrea, cel care se află în spatele Social Smarts a declarat: sunt consultant și trainer în social media, iar în 2019 sunt mândru să spun că peste 1000 de cursanți au absolvit cursurile publice sau in-house organizate de Social Smarts în ultimii cinci ani. Ai de urmat câțiva pași pe care o să îi prezint pe înțelesul tău, dacă vrei să te abonezi la Nemira newsletter pe Whatsapp: 1. Adaugă numărul de telefon 0736 007 950, salvează-l cu numele Plăcerea Lecturii 2. Trimite-ne un mesaj cu START pe Whatsapp. Nu trimite mesaj normal pe mobil, ci mesaj in Whatsapp. Primul newsletter a ajuns la mine joi, 24 ianuarie și am fost plăcut surprins cu un text din cart

Romania este pe ultimul loc in privinta pietei de carte

Imagine
În Europa, România este pe ultimul loc în privința pieței de carte pentru că un român cheltuiește maxim trei euro pe an pentru cărți, iar statisticile Eurostat spun că doar 2,8% dintre români citesc o carte pe lună. România nu este printre cele mai bogate țări din lume și sunt conștient că nu ne dau banii afară din casă. Unii chiar nu au capital să cumpere ultimele apariții de cărți de top, dar există soluții pentru că pot să își facă un abonament la biblioteca din orașul lor sau pot să împrumute creații literare de la prieteni sau cunoștințe care au bibliotecile pline. Anul 2019 a fost declarat Anul Cărții în România și s-au aprobat 8 măsuri pentru dublarea consumului de carte în 24 de luni, în baza unei legi adoptate la sfârșitul anului trecut la inițiativa deputatului liberal Ovidiu Raețchi: TVA 0% pentru cărțile tipărite. TVA 5% pentru cărțile în format electronic. Fiecare profesor va primi 100 Euro ca să cumpere cărți. Acordarea a 50 de euro pentru achiziționarea de cărț

In acest an, incep filmarile la World War Z 2

Imagine
Au trecut 5 ani de la primul World War Z, cu Brad Pitt in rolul principal. Filmul nu are nicio legatura cu opera literara cu acelasi nume in afara de atacul zombilor. In carte, sunt prezentate actiunile oamenilor din diferite zone in lupta cu zombi. Japonezii foloseau sabii ninja in lupta cu acesti monstri, in Alaska oamenii erau la adapost din cauza frigului si a zapezilor, iar gerul puternic ii face pe zombi sa devina inactivi, deci usor de ucis. Oamenii din Nepal se foloseau de orice trecatoare din munti ca sa puna capcane si sa invinga sute de zombi, o “armata” de vapoare si submarine s-au refugiat pe ocean, iar regina Angliei refuza sa plece din castelul de la Windsor. Filmul World War Z descrie mai mult "Marea Panica", momentul decisiv cand zombi atacau in toate partile, iar Brad Pitt avea in grija cele 2 fete si pe sotia lui. E mult mai usor sa iti pazesti spatele, ca barbat, in momente de panica generala si groaza, dar cu familia langa tine totul devine mult mai d

Strazi intunecate. Antologie de urban fantasy vol. 2 - George R.R. Martin, Gardner Dozois

Imagine
Străzi întunecate volumul 2 reprezintă o colecție de bucăți literare alese despre mistere și detectivi înconjurați de vampiri și spirite malefice, despre supranatural , fie că vorbim de vârcolaci, demoni, vrăjitori, spiriduși, mutanți sau ființe ce-și fac sălaș între dimensiuni. Dintre toate povestirile din volumul 2, Curiosul caz al deodantului de Lissa Tuttle mi s-a părut o scriere gri, fără nimic extraordinar sau memorabil, niște cuvinte aruncate pe hârtie, care nu m-au mișcat cu nimic. În schimb, Păzește-te de șarpe de John Maddox Roberts și Vulturul Adakian de Bradley Denton merită toți banii, așa cum se zice în popor. 1. Diferența dintre o enigmă și un mister de M.L.N. Hanover După ce se descoperă o crimă oribilă, un detectiv este nevoit să lucreze cu un exorcist în deslușirea cazului. Suspectul, care fusese arestat, demonstra prin comportament și voce că este posedat de un demon. Exorcistul, care părea că are nesiguranța întipărită pe chip, va pleca pe urmele indiciilor, v

Recenzie Jurnal de ghetou - Miriam Korber-Bercovici

Imagine
Editura: Curtea Veche Autor: Miriam Korber-Bercovici Nr pagini: 128 Anul apariției: 2017 Românii au fost de câteva ori pe partea urâtă a istoriei, iar asta s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial când am fost aliați cu armata nazistă în războiul dus contra Rusiei. Târziu, am întors armele  împotriva Germaniei, în august 1944, iar regele Mihai l-a destituit și l-a arestat pe Antonescu, care mai târziu a fost predat sovieticilor. Regele Mihai a proclamat loialitatea față de Aliați, dar asta nu a impedicat o ocupație rapidă sovietică, plus capturarea de către ruși a 130.000 de militari români care au fost trimiși în lagăre de muncă forțată, iar mulți nu s-au mai întors acasă. Statul român a exterminat peste 140.000 de evrei români între 1938-1944 și mulți dintre cei care au scăpat cu viață au emigrat în Palestina, Europa Occidentală și America. La recensemântul din 2002, doar 6.179 de evrei mai erau stabiliți în România, iar ca să faceți o comparație trebuie să știți că în 1938