Postări

Se afișează postări din august, 2017

Razbunare ancilara de Ann Leckie

Imagine
Răzbunare ancilară de Ann Leckie prezintă setea de răzbunare a lui Breq . Aceasta își dorește să o ucidă pe Anaander Mianaai, stăpâna Imperiului Radchului. Dar nu este așa simplu pe cât pare. Pentru că Anaander Mianaai are sute de corpuri împrăștiate prin tot Universul, iar anihilarea a 2 sau 3 din corpuri nu va fi considerată o reușită. Imperiul Radchului cucerește planete, iar apoi se încearcă impunerea păcii prin acordarea de privilegii celor mai puternici indivizi din speciile noi subjugate. Iar aceste războaie se realizează cu niște unități auxiliare, controlate de inteligență artificială a unor nave spațiale. Iar aceste unități auxiliare sunt doar niște zombi(corpuri readuse la viață). Dar oricare dintre aceste unități comunică rapid între ele. Dacă o unitate vede ceva dubios într-o parte a orașului, toate celelalte 20 de unități auxiliare știu ce se întâmplă acolo. Breq a fost o unitate auxiliară denumită One Esk și nava spațială Justice of Toren. Dar acum este autonomă. Se

Jennifer Lawrence, Javier Bardem, Ed Harris in noul film Mother

Imagine
Darren Aronofsky este regizorul și scenaristului filmului Mother care va rula în cinematografe la noi începând cu 15 Septembrie 2017. În film vor juca actori mari ca Jennifer Lawrence, Javier Bardem, Ed Harris sau Michelle Pfeiffer. Darren Aronofsky a regizat în trecut câteva realizări cinematografice de succes: 1. Black Swan(2010) -o dramă despre o balerină care face totul ca să ajungă în top. Dar își pune sănătatea în pericol, iar mintea ei începe să fie bântuită de gânduri negre. E un film pe care îl recomand. 2. The Wrestler(2008) -Mickey Rourke face unul dintre cele mai bun roluri din ultimii 20 de ani. Pentru acest rol, Mickey Rourke a fost nominalizat la premiile Oscar. O viață plină de chin, o relație dificilă cu fata lui, o pasiune nebună pentru Marisa Tomei, iar în centrul acestui Univers nebun este Mickey Rourke care încearcă să facă totul ca la carte. Dar ca și în realitate, viața te pune la pământ fără să îți dea avertisment. Dar să revenim la filmul Mother.

Top 10 filme care nu sunt in limba engleza

Imagine
Am prieteni buni care nu se uită la filme dacă nu sunt în limba engleză. Dar sunt realizari cinematografice din Brazilia, Japonia sau Franța pe care nu trebuie să le ratați. Unii regizori și scenariști de la Hollywood au încercat să facă remake-uri după unele filme din alte țări și au eșuat lemantabil. Primul film care îmi vine în minte este Oldboy . Acest film din anul 2003, din Coreea de Sud este extraordinar. Un bărbat este răpit și apoi încarcerat într-o cameră timp de 15 ani, îi este servită mâncare, are televizor, dar nimeni nu vorbește cu el. Apoi după mulți ani este eliberat iar pe străzi. Și de acolo începe acțiunea. Americanii au făcut și ei un film asemănător în 2013 și nu se ridica la nivelul celui din 2003. Sunt filme bune făcute în Europa, dar și pe alte continente. Așa că ar fi bine să fiți deschiși la nou și să încercați să vizionați realizări cinematografice regizate de Chan-wook Park, Giuseppe Tornatore sau Fernando Meirelles, Kátia Lund. Top 10 filme care nu