Editura ART sprijina banda desenata


Editura ART este printre puținele care mai promovează banda desenată în România. Această editură a tradus deja în limba română și are la vânzare romane grafice ca: Batman. Conclavul bufnițelor de Scott Snyder, Maus. Povestea unui supraviețuitor de Art Spiegelman, Persepolis volumele 1 și 2 de Marjane Satrapi, Fantoma Aniei de Vera Brosgol, Casa veselă. O tragicomedie de familie de Alison Bechdel.
Prețurile acestor romane grafice(le puteți comanda online) sunt între 25 și 33 de lei.

De curând editura ART a anunțat că va traduce Wonder Woman. Terra Unu. Volumul 1

Secole de-a rândul amazoanele de pe Insula Paradisului au creat o societate înfloritoare complet izolată de lumea bărbaților. Însă Diana, prințesa lor, fiica lui Hercule și a reginei Hipollita, vrea să cunoască mai mult, să descopere ce se află dincolo de teritoriul lor. Așa că atunci când Steve Trevor, un pilot american, eșuează pe Insula Paradisului, Diana îi salvează viața și fuge cu el în SUA, unde dă piept cu o lume complet necunoscută. Însă amazoanele sunt pe urmele ei și vor s-o aducă acasă cu orice preț.

Grant Morrison și Yanick Paquette ne oferă o fascinantă versiune a poveștii lui Wonder Woman, care vă va ține cu sufletul la gură.

„[Grant Morrison] este marele șaman al benzilor desenate.“ — Washington Post

„Grant Morrison este cel mai talentat scriitor de bandă desenată al momentului.“ — New York Times Book Review

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Razbunare ancilara de Ann Leckie

Furnicile (Saga furnicilor #1) – Bernard Werber

Outlaw King, oficial trailer